Mâinile trădează vârsta

Reîntinerirea mâinilor


Mâinile, la fel ca fața, gâtul, decolteul, îți trădează vârsta, pe măsură ce anii trec. Din fericire, există remedii care te ajută să încetinești procesul de îmbătrânire.


Soluții radicale pentru a reda tinerețea și frumusețea mâinilor

1. Peeling-ul chimic este o tehnică folosită pentru a renova și îmbunătăți aspectul pielii. Agenții exfolianți utilizați în timpul tratamentului distrug controlat straturile epidermei și ale dermei. Aceasta se realizează pe mai multe trepte de profunzime. Poate fi superficial, mediu sau profund. Noua piele arată mai tânără, cu o luminozitate deosebită.

2.Tratamentele cu laser sunt considerate, pe bună dreptate, magia contemporană în tratamentele de întinerire a tenului feței și mâinilor. Este o metodă non-invazivă, nedureroasă, cu timp de recuperare redus: de la 2-3 până la 4-5 zile, îmbunătățește textura, culoarea și tonusul pielii, atenuează hiperpigmentația, micșorează ridurile.

3. Mezoterapia/biorevitalizarea previne și tratează eficient tegumentul afectat al mâinilor. Mezoterapia creşte producţia de colagen şi elastină, hidratează, redă finețe și catifelare pielii mâinilor. Majoritatea clienţilor necesită o serie de 4-6 tratamente. La fiecare trei sau patru luni este necesar un tratament de întreţinere, pentru prelungirea eficacității rezultatelor obţinute.

4. Augmentare cu filleri. Beneficii impresionante se pot obține cu ajutorul injecțiilor de frumusețe -  filleri dermali. Corecția cu acid hialuronic presupune introducerea unui gel cu o consistență adaptată perfect regiunii anatomice tratate, cu proprietăți similare acidului hialuronic natural, în scopul de umplere, refacere a volumului pierdut. Pentru confortul absolut al pacientului, se aplică anterior injectării o cremă anestezică, iar manevra de umplere se efectuează  în câteva minute cu ac fin sau canulă atraumatică pentru minimizarea riscurilor de hematoame.
















Mâinile sunt mereu expuse soarelui, frigului, vântului, detergenților, apei. Iar spre deosebire de faţă, căreea îi acordăm cea mai mare atenţie, mâinile noastre rămân mereu pe ultimul loc, uitând deseori de ele. Haideţi să le ajutăm şi să le îngrijim.  Merită, pentru că şi ele reprezintă cartea noastră de vizită!